Am realizat o chestie tare stranie- nu e nevoie să sinchisești ceea ce ai în tine. Te omoară, te roade, te leagă de pat, de disperă, te face slab și gri. Am încercat să neg și să reneg, să arunc, să ascund, să nu mă mai gîndesc, să beau-fără folos! Intensitate durerii creștea, deveneam tot mai mică. Inconștient am zis-o… știi ”te iubesc”… azi sunt liberă, respir, pășesc. Și chiar de mă doare între coaste și am o senzație de piper întins pe rana, cel puțin știu de ce simt așa…TE IUBESC!

P.S. și de voi hotărî să nu te mai iubesc…tot te-oi iubi!

…urna

Am realizat că am făcut o urnă din simpla mea existență(la care țin mult).
Am adunat zile în șir crime de satisfacție, încălcări de legi și dureri.
Am mai pus și rosturi infectate și prezervative rupte.
”Cineva te iubește” și-a trecut termenul de expirare. L-am aruncat.
Mai arunc fire de păr de pe  pieptene și rujuri decolorate.
Niște flori bîhlite, niște colanți rupți.
Niște parfumuri(ah parfumeria asta!).
Uitări, vise, idei, vorbe, afecțiuni, lacrimi, oameni, momente, amintiri…
Am o urnă în casa sufletului.
Și bag de toate…
Miroase urît?-da.
Și zboară musculițe. Și viermi.
Și sacul de gunoi nu are fund.
De multe m-am debarasat. M-am lepădat de Satana..
”aha-pe naiba!”
nu pot să las să mai arunci și tu în mine dezastre delicate, săruturi furate prin colțuri, priviri înspăimîntătoare și sunete de tremur-”bagi cheaia în broască și pleci”…te rog, nu uita să iei și gunoiul”
Azi îmi lipsești, mîine…iar mîine e o altă zi…

urăsc-iubind!

de la răcnit-mă zgîrîie-n gît
și-aș vrea să tot mai țip
dar mă închid.
adorm în frunze de tristețe
e anormal să te iubesc
cuprinsă de uitări și de tandrețe
mă fugăresc.
te strig, te chem în limba muților
și te înșel zîmbind
sunt cea mai ipocrită…
că te urăsc încă iubind!

ape…

Las apa rece să se strecoare-ntre picioare
Cu valuri moi de un amar profund
Nu vreau nimic, nimic nu doare
Avusem tot-și totul am pierdut!

Departe sunt de lume
Doar eu-sălbăticia mea
Pe nimeni nu mai cheamă, nimic nu îmi mai spune
Tăcerea-și-aceea nu mă vrea.

Silită de-anecdote
Am profanat iubirea
Schimbîndu-mi inima pe 3 bancnote
Azi am ajuns să îmi cerșesc murirea.

Oprește-te! copilă fără minte!
Și cheamă-ți inima-napoi
Ai să ajungi ca toți, ai să răcnești ca mine…
Un sac enorm plin de gunoi!

umbra…

Fluturi pe tavan
zăceau ca marea moartă
iar eu întinsă pe divan
o fac pe cea ce iartă și așteaptă.

În cîntece de dor
încerc să caut desfătare
cum morții mei să te-aștept?
cînd tot ce faci atît mă doare.

M-apasă neștiința
unde îmi ești și ce-mi mai faci
și crudă-i neputința
în palme reci cu-obraji sărăți.

Mă scurmă gelozia
în umbra ta m-am prefăcut
dar ce păcat că tu ești înger
și umbră niciodată n-ai avut…

Eu sunt femeia ce caută alint
În așternuturi, noaptea cînd se lasă
Pe pleoape de-un amar pelin
Pe buze cu otravă veninoasă.

Eu sunt femeia ce caută iubire
Pășind prin flori, eu nu le calc
Culeg doar spini-dezamăgire
Și-adorm cu gîndul într-un parc.

Eu sunt femeia, și sînt a ta pe veci
Ești obligat să mă iubești, eternitate
Și prost ai fost de ai ales să pleci
Dar sînt femeie…femeia care uită de păcate…