Am realizat o chestie tare stranie- nu e nevoie să sinchisești ceea ce ai în tine. Te omoară, te roade, te leagă de pat, de disperă, te face slab și gri. Am încercat să neg și să reneg, să arunc, să ascund, să nu mă mai gîndesc, să beau-fără folos! Intensitate durerii creștea, deveneam tot mai mică. Inconștient am zis-o… știi ”te iubesc”… azi sunt liberă, respir, pășesc. Și chiar de mă doare între coaste și am o senzație de piper întins pe rana, cel puțin știu de ce simt așa…TE IUBESC!

P.S. și de voi hotărî să nu te mai iubesc…tot te-oi iubi!